MEDISPORT măsuri de prevenție COVID-19 în cabinet

/, durere de spate, kinetoterapie/MEDISPORT măsuri de prevenție COVID-19 în cabinet

MEDISPORT măsuri de prevenție COVID-19 în cabinet

Sănătatea dumneavoastră și a familiei dumneavostre este prioritară pentru Medisport!

După cum știți, am întrerupt temporar programările în cabinet începând cu 16 martie și am continuat cu Kinetoterapia Online pentru toți cei care au avut nevoie în această perioadă. Am putut astfel să păstrăm continuitatea pentru mulți dintre pacienții noștri și sa tratăm și alte persoane care au apelat la serviciile noastre.

Acum este timpul să pregătim reluarea activității în cabinet acționând preventiv în contextul pandemiei COVID-19. Din 18 mai 2020, Centru de Kinetoterapie Avansată MEDISPORT își reia activitatea la cabinetul din str. Locotenent Aviator Marcel Andreescu nr.50.

Medisport acționează pentru a trata pacienții, dar și pentru a-i proteja pe aceștia și de asemenea pentru  protejarea personalului. Astfel oferim informații actualizate tuturor celor care vor accesa serviciile noastre de fizioterapie.

Măsuri temporare de organizare

Pentru a-i proteja pe toți pacienții și întreg personalul medical, Medisport a luat o serie de măsuri temporare de organizare:

  • Am pregătit un punct de triaj la intrarea în cabinet, unde fiecare pacient este investigat, respectiv monitorizare stare generală și temperatură.
  • Intrarea pacientului în cabinet este permisă după ce ne asigurăm ca are botoși, mască, mănuși de unică folosință și s-a dezinfectat pe mâini.
  • Am schimbat fluxul de tratament al pacienților, ajustând numărul pacienților la suprafața clinicii astfel încât să putem menține o distanțare între pacienți.
  • Am implementat un nou sistem de curățenie și dezinfecție în clinică, adaptat la carecteristicile acestei pandemii. Am luat mai multe măsuri de precauție suplimentare privind curățenia și dezinfectarea spațiului și echipamentelor medicale pentru a diminua riscul de transmitere a virusului.
  • Fiecare membru al echipei medicale a clinicii este instruit în privința modului în care lucrează în această perioadă, mai precis, cum folosește echipamentul de protecție, cum interacționează cu pacienții și colegii, cum se protejează în afara clinicii.
  • Toate programările le facem telefonic sau prin email.

Vă rugăm să lucrați în echipă cu noi, pentru a trece împreună prin această perioadă.

Vă rugăm să înțelegeți că aceste măsuri temporare ajută la protejarea sănătății fiecăruia dintre dumneavoastră.

Sfaturi utile pentru toți pacienții noștri

Medisport a pregătit câteva sfaturi utile pentru toți pacienții ce urmează să ne viziteze:

  • Vă sfătuim să rămâneți acasă dacă aveți temperatura mai mare de 37.5 grade Celsius, să luați antitermice, și să vă asigurați că nu ați mai avut temperatură cu cel puțin 24 de ore înainte de a veni la noi.
  • Vă rugăm să veniți de fiecare dată pentru efectuarea tratamentelor de fizioterapie, cu masca dumneavoastră proprie și mănuși, purtarea lor fiind obligatorie. Noi punem la dispoziție   dezinfectanți pentru mâini și botoși.
  • Vă rugăm să înțelegeți că suntem stricți cu ora programării și cu timpii aferenți fiecărei proceduri sau fiecărui tratament, pentru a nu aglomera anumite zone ale cabinetului.
  • Vă sfătuim să achitați serviciile medicale cu cardul, evitând folosirea de bani în numerar.
  • Vă sfătuim să faceți programările telefonic sau prin formularul de programări online din site-ul www.medisport.ro.

Medisport continuă să fie disponibilă pentru a vă asigura tratamentele de fizioterapie de care aveți nevoie. Siguranța și sănătatea dvs. sunt întotdeauna o prioritate pentru noi.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată Medisport cu privire tratamentele de fizioterapie de care aveți nevoie. Sperăm că dumneavoastră și cei dragi să rămâneți sănătoși!

ECHIPA MEDISPORT

0724 044 339

PROGRAMARE ONLINE – click AICI

Recomandat de ROMEDIC – click AICI

2020-05-07T11:26:56+00:00mai 6th, 2020|Categories: Backfix, durere de spate, kinetoterapie|Tags: , , , , , , , , , , , , |Comentariile sunt închise pentru MEDISPORT măsuri de prevenție COVID-19 în cabinet

This Is A Custom Widget

This Sliding Bar can be switched on or off in theme options, and can take any widget you throw at it or even fill it with your custom HTML Code. Its perfect for grabbing the attention of your viewers. Choose between 1, 2, 3 or 4 columns, set the background color, widget divider color, activate transparency, a top border or fully disable it on desktop and mobile.