De ce am ales să practic atât kinetoterapia cu dinamometre electronice tip Backfix, cât și kinetoterapia în regim de telemedicină?
De-a lungul carierei mele, am fost mereu pasionată de inovațiile tehnologice în sănătate. Fiecare pacient are o poveste unică și nevoi specifice, iar măsurarea precisă a dezechilibrelor musculare este esențială pentru a le oferi cel mai bun tratament. Am început să folosesc dinamometrele electronice Backfix pentru că oferă date exacte despre forța musculară, permițând personalizarea tratamentelor.
Aceste dinamometre sunt indispensabile în evaluarea și monitorizarea progresului pacienților, oferindu-le motivație suplimentară. Tehnologia Backfix, pe care noi o considerăm standardul de aur în măsurarea problemelor musculo-scheletale, permite evidențierea precisă a echilibrului funcțional musculo-articular al coloanei vertebrale, fiind esențială pentru crearea programelor de tratament personalizate.
Dacă totul este așa de bun, atunci de ce am îmbrățișat și telemedicina?
În primul rând pentru că încă de la începutul carierei mele m-am confruntat cu foarte multe situații când, din cauza distanței, mulți pacienți nu puteau să ajungă la cabinetul nostru.
Apoi, în perioada pandemiei, am fost nevoită să găsesc soluții pentru pacienții care nu puteau ajunge la cabinet. În acea perioadă, Flori și Alex, doi dintre primii mei colaboratori, au dezvoltat un sistem online de consultații și exerciții personalizate. Am fost impresionată de dedicarea lor și de rezultatele remarcabile obținute cu ajutorul acestui sistem de kinetoterapie ghidată online.
După terminarea pandemiei, obișnuiți deja cu ideea de telemedicină, rudele mele din provincie au început să-mi solicite asistență specializată de fizioterapie, dar nu puteau veni la cabinet. Am început să le ofer consultații online, folosind sistemul dezvoltat de Flori și Alex. Rezultatele au fost extraordinare, iar bucuria de a-i ajuta pe cei dragi de oriunde m-aș afla și oriunde s-ar afla mi-a arătat puterea telemedicinei.
Între beneficiile acesteia, faptul că pacienții pot accesa serviciile din confortul propriei case, eliminând barierele geografice și economisind timp, face ca serviciul să fie deosebit de atractiv. Continuitatea tratamentului are de câștigat, iar prevenția recidivelor după dispariția durerilor este mult mai accesibilă din toate punctele de vedere.
Chiar și pacienții aflați în imposibilitatea de a se deplasa la un cabinet sau clinică pot beneficia și pot avea parte de un tratament continuu.
Flexibilitatea pe care o conferă acest tip de kinetoterapie o face să poată fi integrată în viața oricui, fară bariere de program.
Suportul și educația contină oferită de echipa minunată care stă în spatele acestei activități oferă șansa către un stil de viață îmbunătățit.
După cum se poate observa, toată lumea are numai de câștigat. Si atunci, de ce nu?
Concluzii
Fie că optați pentru evaluarea precisă oferită de dinamometrele electronice Backfix și terapie în cabinetul nostru, fie pentru flexibilitatea kinetoterapiei online sau chiar pntru un serviciu combinat între cele două variante în funcție de contextul si gradul de afectare al fiecăruia, fiecare metodă aduce avantaje unice și semnificative. Împreună, aceste tehnologii moderne ne permit să oferim tratamente personalizate, accesibile și eficiente, contribuind la sănătatea și bunăstarea dumneavoastră.
Dacă doriți o evaluare BackFix, vă așteptăm la cabinetul nostru din Str. Zăgazului, 21-25, București. Tel 0723573028.
Pentru consultații în regim de telemedicină, apăsați pe linkul de mai jos și beneficiați de oferta gratuită de lansare!
Să ne păstrăm sănătoși și în formă, indiferent de provocările pe care le întâmpinăm!
Cu drag,
Fz. Dr. Daniela Schor